Noua eră Maxi Swan începe cu Swan 98

Cu un proiect prezentat la Monaco în 2018, noua eră Maxi Swan începe cu Swan 98, un yacht elegant de 30 de metri. Desenat de maestrul Germán Frers, cu interioarele proiectate de Misa Poggi, maxi yachtul este menit să satisfacă și să răspundă nevoilor proprietarilor în ceea ce privește performanța, navigabilitatea și traiul pe mare.
Swan 98 se află în prezent în proces de construcţie la BTC (Boat Technology Center) din Pietarsaari, unde se lucrează în ritm accelerat în ciuda lunilor de iarnă.


Cu 3 unități deja vândute, primul Swan 98 va fi lansat la apă în vară și va avea debutul la Monaco Yacht Show 2020.
Cu 2 layouturi disponibile, Owner Aft și Owner Forward, şi patru modalităţi de personalizare (Classic, Navy, Wine şi Spirit of Finland), Maxi Swan 98 subliniază importanța unicității prin personalizarea interioarelor cu piele, lemn și țesături.
Unitatea cu numărul 1 va avea un layout Owner Aft şi un look navy, cu mobilier și pardoseli din stejar întunecat, cu finish satinat.
În prezent, Nautor Swan are în construcție 5 yachturi Maxi la șantierul naval, toate aparținând liniei reînnoite de Swan, centrată pe clienți și produse.