Lux la puterea a doua: yacht + maşină cadou!

Ultima invenţie, menită să atragă atenţia milionarilor lumii este un incredibil superyacht care vine la bord cu o supermaşină cadou. Chiar dacă aţi avea banii necesari ca să-l cumpăraţi trebuie să vă mişcaţi foarte repede deoarece compania va construi numai cinci modele şi a declarat că deja există o listă cu cinci posibili clienţi care s-au înscris pentru a cumpara barca încă din prima săptămână când proiectul a fost lansat.

Luxosul yacht are un intreior în stil Art-Deco, cu patru camere, două cabine de lux, un salon impunător şi o zonă de recepţie. Fiecare cameră poate fi personalizată în funcţie de dorinţele clientului.

Odată porniţi pe mare pasagerii vor avea parte de senzaţii tari deoarece yachtul poate atinge o viteză maximă de 43 noduri graţie celor două motoare MTU standard, însă dacă se optează pentru cele două Rolls Royce KaMeWa de 14.000 CP vor „zbura” pe apă cu 55 de noduri.  Nici maşina de la bord nu se lasă mai prejos, ea oferind 880 CP şi un motor turbo V12 care atinge o viteză maximă de 375 km/h.

Bineînţeles că şi preţul acestora este pe masură, 17 milioane de lire.

Leave a Reply