l’Hydroptère, ambasador al velierelor zburătoare

 

  

 
 

 

Să faci o barcă să zboare peste mări este un vis pe care mulţi marinari şi-ar dori să-l transforme în realitate. Combinând universul nautic şi aeronautic, navigaţia cu planarea, frontiera dintre cer şi mare nu a fost niciodată atât de subţire pentru aceşti skipperi atât de curajoşi. 

După expoziţia intitulată “lui Eric …”, La Cité de la Voile Éric Tabarly din Lorient a dedicat o expoziţie ambarcaţiunilor zburătoare şi aventurierilor care au încercat măcar o dată să facă o barcă să planeze. Printre ei, Alain Thébault şi al său l’Hydroptère par a fi ambasadori naturali. În toamna anului trecut, asistat de echipa sa de acrobaţi zburători, Alain Thébault a reuşit să obţină titlul foarte râvnit de cea mai rapidă ambarcaţiune de pe planetă pentru l’Hydroptère. Construirea ei, modul ei de operare şi mai presus de toate, performanţa sa sunt mai aproape de domeniul aeronautic. La viteză maximă pasărea de carbon poate depăşi într-adevăr legendara “barieră de vânt” (50 noduri), cu viteze de top de peste 100 de km/h.
Imagini, înregistrări video, un simulator de zbor, povestiri şi experimente practice vor ajuta vizitatorii să înţeleagă mai bine modul în care aceste extraordinare ambarcaţiuni funcţionează. La mijlocul lunii mai, l’Hydroptère va fi în mod excepţional acostat în pontonul La Cité de la Voile înainte de plecarea sa într-un turneu european. Aceasta este o şansă unică pentru vizitatori de a se afla foarte aproape de barcă, iar cei norocoşi vor face cunoştiinţă cu echipajul. Datele definitive pentru acest eveniment vor fi în curând afişate pe site-urile Cité de la Voile şi l’Hydroptère.
 

 

Leave a Reply