CRN a lansat a opta ambarcaţiune Navetta 43

CRN Navetta 43Cea de-a 8-a ambarcaţiune din gama Navetta 43 a fost lansată în cadrul unei ceremonii private în Ancona, Italia. Yachtul, botezat Lady Genyr, este construit din materiale compozite şi a fost realizat integral în Italia.

Cu o lungime de 43 metri şi o lăţime de 8,6 metri, poate găzdui 10 oaspeţi în cele 5 cabine duble şi 9 membri ai echipajului într-o zonă separată. Dotată cu două motoare Caterpillar C32 – C, Lady Genyr poate atinge o viteză maximă de 15,5 noduri. Autonomia este de aproximativ 3800 mile nautice la o viteză medie de 11 Nd, yachtul putând fi folosit pentru traversade oceanice.