Category Archives: Evenimente

Suzuki DF350A 350 CP

DF350A_Yachting_Pleasure_2017Cei de la Suzuki Marine au lansat la Genoa Boat Show (în premieră pe piaţa italiană) noul model de motor outboard în 4 timpi şi 6 cilindri – DF350A.
Echipa de ingineri și proiectanți din Japonia şi-a propus cu mai bine de trei ani în urmă să creeze un nou motor mai puternic şi mai eficient. Proiectul a avut şi un nume – Geki – în japoneză însemnând “despărțirea apei”. DF350A este cel mai puternic motor outboard lansat până în prezent de cei de la Suzuki.
Motorul de 4,4 litri are un design compact şi un raport de compresie de înaltă performanță de 12:1, cel mai mare întâlnit la un motor outboard destinat ambarcaţiunilor de agrement.
Elicele contra-rotative oferă trei avantaje cheie: dimensiuni compacte, stabilitate crescută și o mai mare “tracțiune”.

Salonul Nautic Genova VIDEO

Câștigătorii Campionatului Național de Yachting Offshore 2017

 

Offshore_Yachting PleasureSezonul regattelor la bărci mari s-a încheiat cu una dintre cele mai importante competiții ale sezonului: Campionatul Național de Yachting Offshore 2017, organizat în două etape de cluburile Black Sea Competition și Black Sea Magic sub egida Federației Române de Yachting.

La capătul a nouă curse (opt inshore și una offshore), echipajul Incognito a devenit campion național la clasa ORC A, în timp ce la clasa ORC B, poziția supremă în clasament a fost adjudecată de echipajul Pelikan Racing. La clasa IRC 1, campion național în anul 2017 este echipajul SetSail. Competiția a fost una acerbă, concurenții care au vizat podiumul regăsindu-se înaintea ultimelor curse la diferențe mici de punctaj, astfel încât campionii au fost deciși în ultima zi de cursă. În concurs au fost înscrise 16 ambarcațiuni la clasa ORC A, 10 la clasa ORC B și 10 la clasa IRC 1. Dintre cele patru zile de curse, ultimele două i-au pus în mare dificultate pe toți concurenții care au trebuit să dovedească abilități strategice și atenție mărită în fața unui vânt cu rotiri de până la 180 de grade și cu schimbări de intensitate majore. Continue reading

Benetti Seasense – debut mondial la Monaco Boat Show

 

Benetti SEASENSE_running (1)Livrat către proprietar la sfârşitul lui iulie 2017, Seasense va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Nautic de la Monaco, ce se va desfăşura în perioada 27-30 septembrie.

Yachtul de 67 metri, construit la şantierele Benetti din Livorno, are o cocă din oţel şi o suprastructură din aluminiu. Designul exterior este semnat de către olandezul Cor D. Rover, aflat la prima sa colaborare cu Benetti. Stilul personal al designerului poate fi regăsit în multe detalii prezente la bord, precum ferestrele înguste şi înalte şi zona exterioară pupa unde piscina (10×4 m) poate fi transformată într-un teren de baschet prin placarea cu fibră de carbon şi lemn de teck.

Benetti SEASENSE_running (2)Yachtul poate găzdui până la 12 persoane. Aşa numitul “simţ al mării” este prezent peste tot pe yacht prin folosirea unei multitudini de nuanţe marine şi a unor materiale preţioase atent selectate.

Cele două motoare Caterpillar pot genera o viteză maximă de 15,5 noduri, oferind o autonomie de aproximativ 5000 mile nautice la o viteză de croazieră de 12 noduri.