Cantieri di Pisa și Privilege Spa au noi proprietari

Cele două şantiere navale italiene localizate în Civitavecchia, în apropiere de Roma, care s-au aflat amândouă în stare de faliment, au fost recent achiziționate de noi proprietari.
Cantieri di Pisa, o marcă italiană bine cunoscută, a fost achiziționată în 2015 de Mondomarine în Savona. Mondomarine s-a confruntat cu probleme financiare în 2017 și a declarat stare de faliment.
Licitaţia a fost câştigată de Sea Finance SRL, care este o filială a companiei Yotha.com (o platformă online interactivă care oferă legătură directă între proprietarii de yachturi și firmele de charter, brokeri, căpitani, avocați și experți în marketing digital) cu sediul în Monaco. Ei au ofertat 2,6 milioane de euro și au preluat activele Cantieri di Pisa. Cei 22 de muncitori care au părăsit șantierul în martie 2017 au fost reangajaţi.
Noul management a declarat în prima lună va pregăti şi adapta halele de producţie pentru viitoarele sale operațiuni, care ar include finalizarea a trei yachturi care au rămas neterminate timp de 18 luni. De asemenea, noii proprietari plănuiesc să aducă alte trei yachturi pentru a fi efectuate lucrări de reparaţii şi recondiţionare.
Privilege SpA (care nu are nicio legătură cu constructorul francez de catamarane Privilege Marine, care este în prezent deținut de grupul german Hanse) a fost recent achiziționată de o firmă cu capital privat cu sediul în Malta – Royalton Investment. Grupul operează în domeniile: yachting prin compania SSH Maritime cu sediul la Atena, imobiliare, tehnologie, asistență medicală și wellness.
Principala realizare a şantierelor a a fost demararea construcției proiectului One, un yacht de 127 de metri, care a fost suspendată atunci când șantierul a declarat stare de faliment. După cinci încercări de a vinde șantierul și yachtul nefinalizat prin licitație, a fost vândut în octombrie către Royalton pentru suma de 6.016.000 Euro.
În acest moment nu se cunosc planurile pe care Royalton/SSH Maritime le are în legatură cu viitorul şantierelor Privilege.

Please follow and like us:
RSS
Follow by Email
Facebook
Facebook
YouTube
Instagram
SEO Powered by Platinum SEO from Techblissonline