boot Bluewater – al 2-lea seminar internaţional la Düsseldorf

bluewater-seminarPopularul seminar Blauwasser/Bluewater de navigaţie ţinut de către binecunoscutul navigator Sönke Roever atrage an de an pasionaţii de navigaţie la boot Düsseldorf. Anul trecut seminarul a fost organizat pentru prima dată şi în limba engleză, atrăgând nu mai puţin de 60 de participanţi din 15 ţări.
Ca urmare a acestui succes înregistrat, organizatorii au anunţat că seminarul va avea loc din nou la boot 2018. În cea de-a doua sâmbătă a expozitiei, 27 ianuarie, Sönke Roever invită publicul internațional să participe la acest seminar de o zi unde vor avea ocazia să întâlnească şi alți vorbitori de renume.
Sönke Roever este un navigator foarte experimentat care a navigat peste 80.000 de mile marine, a vizitat mai mult de 50 de țări pe mare și a petrecut mai mult de 500 de nopți la ancoră. În conferințele sale le oferă participanţilor informații utile cu privire la pregătirea acestora pentru o croazieră pe distanțe lungi. Atelierul acoperă toate aspectele importante legate de echipamentul potrivit al yachtului, gestionarea energiei la bord, comunicare, medicină de urgenţă, vreme, managementul și competența echipajului etc.

Comments are closed.